Cand eram mica mereu imi placea sa citesc "tehe end" la sfarsitul desenelor animate.
Acum este the end pentru poate cea mai importanta perioada din viata mea. Si mi se scurge printre degete si inca nu sunt sigura daca vreau sa plece.
A tot durut. Ca atunci cand iti fracturezi toate oasele. Doar ca la un moment dat durerea e atat de puternica incat ajungi sa n-o mai simti. Sau ai ajuns la spital si ti-au dat anestezice. Se intampla sa le treaca efectul si atunci iar doare. Si doare, si doare, si continua sa doara. Asa ma doare pe mine acum.
Sunt constienta ca s-a incheiat, dar o parte din mine e inca acolo. Acolo va ramane intotdeauna. Alaturi de EL. Dor amintirile, dor cuvintele, dor momentele. Si toate astea au ramas acolo, undeva in lumea noastra pe care cu chiu, cu vai am creat-o.
Pacat ca n-am stiut s-o pastram si am lasat-o sa se zdruncine la cea mai mica bataie de vant. Pacat! Nu am stiut sa apreciem nimic la momentul potrivit. Am fost plin de reprosuri si inversunare si toate au dus la sfarsit.
