In Rai fara tine , e moarte, e gheata!
Si-n iad langa tine e bine, e viata!
Si-n iarna cu tine sunt toate-nflorite,
Si-n vara cand nu esti sunt toate pierite
Tu esti sufletire de duhuri istete,
Si-ai fi mangaiere, de-ai fi cu blandete,
Esti inimi trufase in treaza placere,
Cu orice miscare si chiar cu tacere.

Nicolae Vacarescu

Georgeasca. Cu e

Am o prietena care si-ar dori enorm s-o cheme Ana in episodul asta, dar ma jur ca o spintec de vie si ii pun alcool pe rani daca nu-i spun Maria. Ana a inceput sa-mi irite membrana timpanica de vreo 11 luni incoace. E ca un fel de insecta lipitoare intrata in urechea mea si nu vrea sub nicio forma sa iasa de acolo. Si de parca nu-i ajungea, incepe si da din picioarele cu gheare ascutite, ranindu-mi grav nu numai timpanul. Si nu, nu ma refer la sistemul de trei oscioare care urmeaza :)
Asadar, Maria este cea care imi suporta toate crizele de nervi, de ras, toate 'acele zile' cu pachetul 'inainte si dupa', toate temerile si ingrijorarile mele pentru nimic, toate discutiile necoerente si aberatiile infinite despre lume, univers si alte banalitati. Maria trebuie sa stie ce gandesc atunci cand vorbesc codat la telefon, trebuie sa stie unde sunt atunci cand creierul meu nu mai e in stare sa proceseze informatiile care ajung la el si sa faca pe GPS-ul meu viu si ambulant, sa-mi ghiceasca sentimentele cand cineva imi da cu o bata imaginara in cap pentru ca eu nu binevoiesc sa vorbesc. Maria are ca un fel de un al saselea, al saptelea si al optulea simt fara ajutorul carora n-ar fi reusitsa-mi suporte isteriile, depresiile, tentativele de emo si excesul de optimism urmat, bineinteles, de o mare cazatura in cur de pe norisorul roz si pufos.
Si stii ce e bine in toata chestia asta? Ca eu o am pe Maria si Maria ma are pe mine, chiar daca de cele mai multe ori suntem nesuferite, insuportabile, cu chef de cearta si de criticat.

Pastele. Nici nu mi-am dat seama cand a venit anul asta. Am fost ocupata ba cu facultatea, ba cu Cervantesu', ba cu ... diferite alte chestii ( :D ) incat chiar nu mi-am dat seama. Abia ieri cand, plimbandu-ma hai-hui prin oras am observat ca o gasca de credinciosi cu lumanari/candele in mana incojurau biserica cu taica popa in frunte, am realizat cam in ce perioada suntem. In anii trecuti ma pregateam cu cel putin o saptamana inainte, stiam ca vine vacanta, intram in febra curateniei, ma simteam oarecum mai libera. Acum nu tu vacanta, nu tu curatenie, nu tu libertate. N-am apucat decat sa fac curat in camera de camin. Si asta pentru ca am ramas ultima si ma plictiseam groaznic, nu ca as fi vreo maniaca.

In schimb, a fost cu certitudine cea mai frumoasa sarbatoare petrecuta in ultimii 20 de ani (tinand cont ca mai am ceva timp pana adaug un 0 la varsta mea actuala de 2 ani). Stiu ca sentimenele frumoase nu se scriu, ci se traiesc, dar nu pot sa trec cu vederea si in lipsa unui jurnal vin si ma 'plang' aici. De ce sa ma plang? Hmmm.. Poate pentru ca totul urmeaza sa se termine in curand. Dar nici de asta nu ma pot plange! Pero creo que nos estamos llendo por las ramas, cum ar zice un spaniol. Nu despre asta voiam sa vorbesc!
Voiam doar sa imortalizez momentul unei sarbatori perfecte, alaturi de persoanele cele mai dragi (familie, prieteni, <3 ) Cu totii au avut ceva special, scanteia lor in seara asta. Toti au facut ca Pastele de anul asta sa fie deosebit. Dupa o noapte amestecata cu tot felul de sentimente, acum, la rasarit, ma simt fericita, implinita. Ce va fi dupa ce trag un pui de somn? Nu mai conteaza! Face parte din viitor si viitorul e mereu confuz.
Iubesc. Va iubesc!