Georgeasca. Cu e

Am o prietena care si-ar dori enorm s-o cheme Ana in episodul asta, dar ma jur ca o spintec de vie si ii pun alcool pe rani daca nu-i spun Maria. Ana a inceput sa-mi irite membrana timpanica de vreo 11 luni incoace. E ca un fel de insecta lipitoare intrata in urechea mea si nu vrea sub nicio forma sa iasa de acolo. Si de parca nu-i ajungea, incepe si da din picioarele cu gheare ascutite, ranindu-mi grav nu numai timpanul. Si nu, nu ma refer la sistemul de trei oscioare care urmeaza :)
Asadar, Maria este cea care imi suporta toate crizele de nervi, de ras, toate 'acele zile' cu pachetul 'inainte si dupa', toate temerile si ingrijorarile mele pentru nimic, toate discutiile necoerente si aberatiile infinite despre lume, univers si alte banalitati. Maria trebuie sa stie ce gandesc atunci cand vorbesc codat la telefon, trebuie sa stie unde sunt atunci cand creierul meu nu mai e in stare sa proceseze informatiile care ajung la el si sa faca pe GPS-ul meu viu si ambulant, sa-mi ghiceasca sentimentele cand cineva imi da cu o bata imaginara in cap pentru ca eu nu binevoiesc sa vorbesc. Maria are ca un fel de un al saselea, al saptelea si al optulea simt fara ajutorul carora n-ar fi reusitsa-mi suporte isteriile, depresiile, tentativele de emo si excesul de optimism urmat, bineinteles, de o mare cazatura in cur de pe norisorul roz si pufos.
Si stii ce e bine in toata chestia asta? Ca eu o am pe Maria si Maria ma are pe mine, chiar daca de cele mai multe ori suntem nesuferite, insuportabile, cu chef de cearta si de criticat.