Uitasem de mult ca diminetile sunt asa frumoase. Uitasem adierea calda, zgomotele abia soptite, desteptatorul mamei si prima raza de soare care se furiseaza printre nori sa-mi atinga genele.
Au prins forma. Au nuante de alb si gri cenusiu, dar niciuna nu-i acopera stralucirea. Au formele pe care vreau eu sa le aiba si de care imi era dor.
E rece, dar ma mangaie placut pe fata. Adorm si visez ca ai spart iar scrumiera, ca nu mai suntem vecini, dar ca m-ai strans tare in brate; atat de tare incat s-au dat la o parte si ne-au lasat singuri. Asa cum suntem si acum. Singuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu